În această seară, clădirea Palatului Administrativ va fi iluminată în culoarea portocaliu, timp de trei ore, începând cu ora 19.00. În acest fel, va fi marcată și la Arad Ziua Mondială a Luptei Împotriva Cancerului (4 februarie). Același lucru se va întâmpla și cu alte 41 de obiective din București, 13 orașe (Alba Iulia, Brașov, Botoșani, Cluj, Hunedoara, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Suceava, Sibiu, Timișoara, Târgu Neamț) și din comuna Maglavit (Dolj).
Inițiativa aparține Asociației Magic, partener al The Union for International Cancer Control (UICC), iniţiatoarea World Cancer Day. Prin această acțiune se urmărește atât atragerea atenţiei asupra problemelor cu care se confruntă copiii cu afecţiuni oncologice cât și informarea publicului despre impactul acestei boli în viaţa unei familii şi despre importanţa prevenţiei.
Cancerul este a doua cauză majoră de deces din lume și principala cauză de deces în rândul copiilor și adolescenților. 10 milioane de oameni mor, anual, de cancer – mai mult decât de HIV/SIDA, malarie și tuberculoză, la un loc. Mai mult decât atât, la nivel mondial, se înregistrează anual aproximativ 300.000 de noi cazuri în rândul copiilor cu vârsta între 0 şi 19 ani.
Organizația Mondială a Sănătății estimează că până în 2035, numărul mondial de cazuri de cancer s-ar putea dubla și aproximativ 40% din populația globului se va confrunta cu această boală, la un moment dat în viață.
Aproape 4 milioane de vieţi – adulți și copii- ar putea fi salvate anual prin detectarea cancerului în fază incipientă şi tratament.
Citiți principiile noastre de moderare aici!