Acest proiect de lege al PDL reprezintă parte din capitolul „Familia, protecţia copilului şi egalitatea de şanse” al programului de guvernare, derivând firesc din doctrina sa creştină, prin implicarea autorităţilor locale şi a Bisericii.
„Principalul obiectiv al legii este de a facilita implicarea Bisericii, alături de autorităţile locale şi de comunitate în desfăşurarea unor activităţi din sfera asistenţei sociale. Alături de acesta, alt obiectiv important este reprezentat de finanţarea activităţilor desfăşurate, care sunt orientate spre copii aflaţi în dificultate, persoane adulte cu dizabilităţi, persoane vârstnice lipsite de venituri, fără susţinători legali, familii sărace”, a declarat deputatul PDL Marius Gondor.
Autorităţile administraţiile locale vor deveni parteneri la proiecte prin punerea la dispoziţie a terenurilor, clădirilor şi a unor sume de bani necesare derulării acţiunilor finanţate.
JA-S.T.
Citiți principiile noastre de moderare aici!