Cei patru au fost surprinşi în timp ce se deplasau pe jos spre Ungaria. Persoanele au fost reţinute în apropierea frontierei de stat, la aproximativ 50 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea liniei de frontieră , a declarat comisarul şef Ion Mareş din cadrul IJPF Arad.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbaţii, cu vârste cuprinse între 28 şi 34 ani, nu aveau viză pentru Spaţiul Schengen. Aceştia au declarat poliţiştilor de frontieră că s-au deplasat cu un taxi până în localitatea Nădlac, de unde au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii. Marocanii sunt cercetaţi pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Efectua ilegal curse spre Ungaria
Citiți principiile noastre de moderare aici!