Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Arad (IPJ) au fost anunţaţi telefonic despre faptul că în localitatea Sânmartin (comuna Macea) a avut loc o tâlhărie. Din primele informaţii primite, oamenii legii au aflat că un poliţist de frontieră a reclamat faptul că joi seara a fost deposedat de întreg salariul pe care în ziua respectivă l-a scos de pe card. Fapta ar fi fost făcută de către persoane necunoscute, urmând ca angajaţii IPJ să descopere făptaşii.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au demarat cercetările pentru a afla exact filmul evenimentelor şi pentru a întocmi un cerc de suspecţi. Dar nu au existat indicii despre vreo infracţiune de asemenea gravitate. Cercetările care au demarat vineri s-au încheiat, până la urmă, tot atunci. După câteva ore de muncă (declaraţii şi cercetări), lucrătorii IPJ s-au văzut nevoiţi să abandoneze cazul. Şi asta chiar la cererea aşa-zisei victime. Poliţistul de frontieră care a acuzat faptul că a fost tâlhărit şi-a amintit că joi seara a fost într-o stare foarte avansată de ebrietate.
Vineri dimineaţa, când s-a trezit, a descoperit că îi lipseşte portmoneul în care se aflau actele şi salariul. A anunţat Poliţia în legătură cu o posibilă tâlhărie, dar apoi şi-a amintit că nu i s-a întâmplat nimic, că, probabil, şi-a pierdut portmoneul pe drum spre casă, după ce a părăsit barul în care a petrecut timp de mai multe ore. Cazul a fost închis.
A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!