S-a parafat mutarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Arad – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Arad în mallul care se ridică în aceste zile pe terenul fostului stadion Strungul din cartierul Aurel Vlaicu. Singurul aviz care mai lipseşte este cel al consilierilor locali iar aceştia sunt chemaţi să-şi dea votul vineri în şedinţă CLM. Ei urmează să aprobe hotărârea privind stabilirea noului sediu al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Arad – Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Arad, în imobilul situat în Arad, Calea Aurel Vlaicu nr.225-235, proprietate a S.C. MERCURY COMMERCIAL CENTER SRL. În proiectul de hotărâre supus votului se arată că alături de acest serviciu, în mallul Galeria Center, aflat în proprietatea acestei firme, se mută şi Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule şi Serviciul Public Comunitar de Evidenţă şi Eliberare a Paşapoartelor Simple, de sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad. Tot vineri, aleşii municipali sunt chemaţi să aprobe şi contractul de închiriere a spaţiului necesar.
Ofertă limitată
În expunerea de motive care însoţeşte proiectul se indică faptul că propunerea de acum este rezultatul procedurii de licitaţie publică organizată în vederea identificării unui spaţiu necesar şi corespunzător pentru stabilirea noului sediu al celor trei servicii adresate publicului. Din infomaţiile pe care le deţinem doar două din cele trei centre comerciale de tip mall din Arad au participat la această licitaţie, mallurile fiind aproape singurele unităţi care s-ar fi pretat cerinţelor extrem de dure impuse de autorităţi în privinţa spaţiului necesar acestor servicii.
Reamintim cititorilor noştri că Primăria şi Prefectura propuneau un contract care urma să se încheie pentru anul 2011, „cu posibilitatea de prelungire cu perioade succesive de câte un an, fără modificarea cuantumului chiriei”. Cerinţele legate de viitorul sediu al celor trei instituţii erau însă clare: locaţie uşor accesibilă cu mijloacele de transport în comun, spaţiile pentru cele trei servicii să fie amplasate la parter, împreună, în cadrul aceleiaşi clădiri, la o distanţă care să permită intercomunicarea liniilor de transmisie de date/comunicaţii la costuri cât mai reduse. Clădirea trebuie să permită realizarea instalaţiei de transmisie specială de date/comunicaţii, starea clădirii să fie corespunzătoare desfăşurării activităţii, atât la interior, cât şi la exterior, să nu fie încadrată în categoria imobilelor cu risc seismic şi să nu prezinte pericol public, să fie încadrată într-o zonă a municipiului uşor accesibilă publicului iar accesul în clădire să fie adaptat persoanelor cu dizabilităţi. Mai mult, spaţiul ar trebui să fie deja compartimentat sau să urmeze a fi compartimentat în baza planului de compartimentare, să fie dat în funcţiune în maxim 45 de zile de la semnarea contractului, cu toate compartimentările necesare utilizării etc.
Alte cerinţe tehnice şi specifice erau cuprinse şi ele în caietul de sarcini. Primăria urma să aleagă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. La final, Galeria Center din Vlaicu, mall care urmează să se deschidă cândva în octombrie (ultima dată vehiculată fiind 8 octombrie) a avut câştig de cauză.
Suprafeţele de închiriat în cifre
500 de mp solicita Primăria Arad pentru a asigura suprafaţa necesară închirierii S.P.C.L.E.P. Arad.
350 mp, aceasta era suprafaţa de care ar fi fost nevoie, potrivit calculelor Prefecturii, pentru S.P.C.E.E.P.S Arad
450 mp era spaţiul pe care avea de gând să-l ocupe în urma licitaţiei cei de la S.P.C.R.P.C.I.V. Arad din subordinea Prefecturii.
adriana.barbu@informmedia.ro
1,2 milioane lei din permise de conducere
Citiți principiile noastre de moderare aici!