Doi funcţionari publici care sunt angajaţi în cadrul Primăriei Chişineu Criş au fost convinşi că vor bate sistemul, dar au avut parte de o dezamăgire mare. Cererile lor au fost combătute de toate instanţele din România, iar Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), ultima şansă a funcţionarilor, au menţinut aceeaşi decizie.
Toată povestea a început în 1 iulie 2010, când Guvernul a hotărât reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută. Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş au dat în judecată angajatorul la Tribunalul Arad. Magistraţii arădeni au respins cererea celor doi funcţionari, aceştia înaintând recurs la Curtea de Apel Timişoara. Nici judecătorii bănăţeni nu au schimbat sentinţa dată de către Tribunalul Arad, aşa că angajaţii din Chişineu Criş au trimis dosarul spre soluţionare la CEDO, fiind convinşi că magistraţii europeni le vor da dreptate.
Spre stupefacţia celor doi, şi CEDO a apreciat faptul că tăierea salariilor a fost legală, conform legii 118/2010, şi că nu se impune sancţionarea statului român.
Ce au cerut?
Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş au solicitat, încă de la primul proces deschis la Tribunalul Arad, restituirea pierderilor salariale pentru perioada dintre 3 iulie 2010 şi 31 decembrie 2010, în valori totale de 757 de lei, respectiv 3.346 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!