Până în 7 august elevii Colegiului Național Preparandia-Dimitrie Țichindeal, şi nu numai, beneficiază de cursuri de limbă engleză susţinute de studenţi străini, foarte bine pregătiţi. Studenţii Milorad Srebro (de 23 de ani, din Bosnia) şi Zuhair Shah (de 21 de ani, din Pakistan) oferă sprijin în procesul didactic, contribuind cu propriile cunoştinte de limbă străină, educație şi cultură, jocuri, cântece și poezii, ei fiind ajutați de Cioban Gheorghe Daniel (AISEC –Arad) și monitorizați de profesorii de limbă engleză din școală: Dacian Bărbosu, Violeta Kelemen, Radu Bogdan, Adriana Stănescu și Violeta Tocaciu.
Multiple avantaje
„Principalele avantaje ale școlii de vară – după cum ne-a spus prof. Violeta Tocaciu, coordonatorul proiectului şi consilierul educativ al şcolii – constau în aceea că: elevii studiază limba engleză intensiv, îmbogăţindu-și astfel cunostințete de limbă străină; elevii sunt împărţiţi pe grupe mici, dupa vârstă şi după nivelul de cunoaștere a limbii engleze; studenții sunt talentați, ambițioși, comunicativi, activi şi creativi; studenții le vor împărtăşi elevilor noştri din obiceiurile şi tradițiile țărilor lor îmbogățindu-le astfel bagajul de cunoștințe; elevii noştri au posibilitatea de a interacționa în mod direct cu o persoană dintr-o altă cultură decât a noastră; copiii învață să-și dezvolte creativitatea și spiritul de iniţiative;
copiii își dezvoltă abilitatea de a socializa, capacitatea de a împărtăşi cu cei din jur cunoştinţe sau experienţe, capacitatea de a analiza şi sintetiza, cât şi de a planifica şi gândi strategic; elevii îşi petrec o parte din vacanță alături de alți copii având aceleași pasiuni şi interese; elevii noştri pot lege noi prietenii ”
Cursurile de limbă engleză se țin în sălile de clasă ale Colegiului Național Preparandia-Dimitrie Țichindeal, la acestea fiind invitati și elevii din afara școlii.
Program
Cursurile – programate în perioada 13.07-7.08.2015 – se desfăşoară între orele 9.00-13.00, acestea adresându-se atât elevilor din clasele primare (II, III, IV), cât şi elevilor de gimnaziu (V, VI, VII).
Citiți principiile noastre de moderare aici!