ARAD. În sfârșit o veste bună de la drumari. Contractul pentru lucrările de întreținere a drumurilor naționale a fost semnat, în sfârșit, iar acest lucru nu poate însemna decât faptul că reparațiile pe DN 7, un drum distrus deja, sunt la doar câteva zile depărtare. Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a anunțat atribuirea contractului care vizează lucrări de întreținere curentă pe timp de vară pe șoselele naționale. Iar de drumurile de pe raza sectorului Arad se va ocupa o companie spaniolă, Viales Y Obras Publicas SA. Valoarea estimată a contractului a fost de 21.239.363 de lei, dar, în urma licitației, suma a scăzut până la 12.397.130 de lei. Valoarea a scăzut mult ținând cont și de numărul mare de oferte primite, adică zece, dintre care nouă au fost admisibile.
Și autostrăzile
Compania de Drumuri a organizat o licitație și pentru lucrări de întreținere curentă pe timp de vară a autostrăzilor. Cinci oferte au fost depuse, dintre care două au fost declarate admisibile. Aceeași companie spaniolă care se va ocupa de drumurile naționale din Arad va efectua reparații și întreținere și pe autostrăzi. Iar valoarea finală a contractului este de 6.593.364 de lei, față de 11,6 milioane, cât au estimat reprezentanții drumarilor.
Covoare asfaltice
După ce au rezolvat problema reparațiilor, drumarii au scos la licitație și lucrări de întreținere periodică pentru anii 2013-2014, întreținere constând în covoare asfaltice. Potrivit documentelor emise de compania de drumuri, valoarea estimată pentru covoarele asfaltice pe drumurile naționale din sectorul Arad este de 15,1 milioane de lei, contractul urmând să se întindă pe o perioadă de doi ani. Cu toate acestea, drumarii speră că valoarea contractului va scădea în urma licitației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!