ARAD. Potrivit informațiilor pe care le deținem, agresorul nu a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea luării unei măsuri preventive, astfel că acesta se află în libertate.
Când a fost întrebat de ce le-a lovit pe cele două femei, tânărul ar fi răspuns că nu i-a plăcut cum l-au privit. Una dintre victimele agresorului aștepta în fața magazinului să intre în tura. Colega ei, care a ajuns acolo la câteva minute după atac a găsit-o paralizată de frică: „M-a sunat colega mea să mă întrebe când ajung pentru că cineva a lovit-o și îi este frică. Urma să ajung în două minute. În momentul în care am ajuns ea era pe jos, lovită, plângea. Era foarte afectată. Ochelarii de vedere îi erau săriți de la ochi, i-am căutat lentila… Fata era foarte speriată, era afectată, vizibil zdruncinată. Am intrat în magazin, am încercat să o liniștesc. I-am pus la ochi o pungă cu gheață ca să nu se umfle foarte tare. Își amintea că individul a întrebat-o dacă oprește autobuzul în zonă, iar în secunda următoare, când ea a spus nu, a lovit-o și a fugit. A spus că nu îl cunoștea și nu și-l amintea să-l fi văzut vreodată. Spunea că poartă mască și glugă și și-a mai amintit că era îmbrăcat într-o geacă lungă verde închis. Ulterior, din ce am aflat după ce au venit domnii polițiști, individul mai atacase încă o fată cu vreo 15 minute înainte ei”. După ce tânărul a fost reținut, reprezentanții IPJ Arad au declarat: “Polițiștii Secției 1 Vlaicu au identificat un arădean de 22 de ani, care, în dimineața zilei de 7 februarie, între orele 6,20 și 6,40, ar fi lovit cu pumnul două femei care se deplasau în zona <Lebăda> din municipiu. Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe”.
Trimite articolul
Xmultumiti lui PSD si legile lui dragnea din 2018!!!
alo… postacii PSD nu se aud vociferari…. va place ce ati votat asa-i?
-
Hehehe ce bine le zici. Stai ca acum o freaca cu ciuma galbena si cu big pharma pe undeva. Din pacate noi ne contram pe aici si umblam cu ochii umflati ca legile ii protejeaza pe infractori. Nu prea are relevanta partidul cu care simptizezi: ce strica unii pot repara altii, dar nu o fac ca pe ei ii doar doar bizunarul propriu
-
Postac haurist retardat, nu psd sau alt partid l-a eliberat pe gunoi.
Te-ai gândit la asta.-
DACA O LOVEA CU PUMNUL(BATAL DZO)PE NEVASTATA,ORI FI-ETA,ORI ORDINARA AIA DE SOACRATA-CUM REACTIONAI,OMULE BUN?LINGAULE
-
Politia nici macar nu s a dus la biserica penticostala ce acolo sa ceara film area, acolo se vede si atacul asupra fetei de la magazin… Vai de noi ne este teama
CA femei sa iesim la noi in cartier…
-
cred ca nu ai citit articolul , politia a fost cea care l-a identificat , l-a probat si retinut ptr 24 de ore , mai departe nu mai depinde de politie !!
-
daca legile ar fi aplicate, atunci ar fi si asemenea probleme cu dementi, le va fi frica sa mai comita asemenea tampenii
-
ticu le ! tu constientizezi ce citesti , sau citesti precum conduci ? ia citeste acest paragraf iar si iar …. ARAD. Potrivit informațiilor pe care le deținem, agresorul nu a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea luării unei măsuri preventive, astfel că acesta se află în libertate…. ce plm a facut ma izmeana , politia ? la identificat si i a dat drumul , mare scofala ! macar sa l fi dat pe mana sotilor -prietenilor celor doua femei pe care le a lovit ca un adevarat ,, barbat ,, ce e !
-
dar daca e cv firma de bibelouri sau vreun jealat?poate i batea si pe politisti bn,daca nu i dadea drumul.daca-i progenitura vreunui jmecher prost,tatuat si pe coae ori fumator de iarba cotizant undeva?ce ma irita pe mn-e daca e un retars si maine loveste alti oameni?
-
De ce presa nu spune ca nu a fost depusa nici o plângere impotriva lui….ca atare nu poate fi retinut .De ce doamnele nu au depus pkangere impotriva lui? Asa ca nu mai tot blamati si huliti pe politisti ..ei si-au facut datoria dar daca doamnele nu au avut curaj sa depuna plangere binenteles ca nu a fost prezentat justitiei…Ar trebui sa le criticati pe ele nu politia….!
-
-
Dar ce fel de faptă abominabilă, ar fi trebuit să comită acest gunoi metabolic, ca să fie totuși, reținut? Sau, judecătorii nu răspund penal pt. sentințele incorecte date cu atâta generozitate?
-
A foat retinut,dar nu a fost arestat. Am inteles ca victimele nu au depus plingere. Daca nu au depus plingere,de ce se mira ca nu este inchis salbaticul asta?
Ăsta-i perfect pentru haur, are toate trăsăturile și apucăturile specifice necesare.
-
Ăsta-i perfect pt retardați frustrați ca tine, CU MINTEA “SPĂLATĂ” de Televiziuni și de toată Media, care l-au “linșat mediatic” pe Liderul AUR, pt un gest mai energic, bărbătesc (dar ÎN NICI UN CAZ AGRESIV FIZIC, ci doar, eventual, verbal…!), dar de PERICOLELE astea SOCIALE, care sunt eliberate “pe bandă rulantă” de “minunata” Poliție și Justiție, majoritatea Presei si politicienilor, TAC CHITIC…! 🤔
Imbecilule, daca între astea două cazuri vezi vreo similitudine, îti doresc ca în fiecare zi, tu și familia ta să te întâlnești cu un “pașnic” ca ăsta, că eu N-AȘ AVEA NICI O PROBLEMĂ, nu numai să-i intâlnesc, dar să-i duc și acasă, pe oricare din liderii AUR…
Clar…?-
Clar, că ești retardat.
-
Daca le batea usor pe umar poate era cercetat pentru agresiune . Asa doar ca le-a lovit cu pumnul in fata nu se pune . In 2019 incredrea Romanilor in justitie era 28% acum sunt sigur ca au scazut aproape de 20%.
fantastic. pacat ca nu stim cine e sau cum arata acest “gentleman”….
ce ati zis-LIBER??ba,voi justitiarilot-VA BATETI JOC,de aradeni?baa,voua nu va e rusine??cum sa lasati liber un asemenea pericol public?saqu nu e?dupa ce a dat cu koiul?legea??daca era muie-rea lu presedintele tribunalului,ori al sefului sectiei??ori kurwe de a dansilor?
Nume și Prenume
VA ROG DACA SE POATE SA IL SI PREMIATI !
De ce nu ne dati un nume si o poza macar sa stim de cine sa ne ferim daca politia nu face nimic?
Tiganeada MADE IN ROMANIA continua in care mafia din judecatorii sfideaza populatia !! Arestati judecatorii !!
Pe mine mă înteresează numele judecătoarei, care l-a lăsat liber pe acest rrom
In primul ce cautau acele doamne in fata acelui tinar. Trebuiau sa nu steie acolo. Tinarul nu e vinovat, motiv pentru care e liber. De vina sunt doamnele.