Documentația tehnică și indicatorii tehnico-economici – conform proiectului dehnic al obiectivului de investiție „Realibitare clădire Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad – Etapa I – Restaurare și reabilitare exterioară”, au fost aprobate de către consilierii locali, marți.
Doi ani de șantier
Valoarea totală a investiției va fi de puțin peste 14 milioane de lei, doar pentru exteriorul clădirii. Prin proiect urmează să se restaureze sau reabiliteze aproape șase mii de metri pătrați de fațade, peste 3.500 de metri pătrați de învelitoare, aproape 600 de metri pătrați de tâmplărie, dar și să se ilumineze arhitectural fațadele clădirii. Durata de realizare a investiției va fi de 24 de luni.
Probleme la fațade și acoperiș
Proiectul tehnic a fost realizat de o companie din Timișoara, în februarie anul acesta, sub conducerea arhitectului Augustin-Răzvan Hamza. Conform proiectului tehnic, clădirea are probleme precum degradările cauzate de natură (vegetație crescută în fațadă, tencuială căzută, zone cu mucegai), sau de intervenția umană (tâmplărie PVC necorespunzătoare, lipsa burlanelor și a jgheaburilor). La acoperiș, cele mai mari probleme sunt infiltrațiile de apă în astereală și în elementele structurale ale șarpandtei, stadiul avansat de ruginire al învelitorii de tablă, dar și lipsa jgheaburilor. Totodată, prin lucrările exterioare se vor reface instalațiile de iluminat arhitectural, dar și instalația de paratrăznet.
Rămâne doar ca primăria să găsească o companie care să execute lucrările, urmând ca aceștia să organizeze o licitație pentru stabilirea constructorului. Ulterior, în Etapa a II-a a proiectului de restaurare a clădirii Teatrului Clasic, va fi refăcut și interiorul edificiului.
Două incendii
Construit în perioada 1871-1874, Teatrul din Arad a avut, la momentul inaugurării, una dintre cele mai bune săli din Europa, din punct de vedere acustic, la aceasta lucrând specialiști din Arad, Budapesta și Viena. Sala inițială a fost distrusă de un incendiu, în 1883, aceasta fiind redeschisă după 2 ani. Până în 1912, în clădire a funcționat și Muzeul arădean, iar până în anii 1940, partea dinspre bulevardul Revoluției era destinată unui restaurant select. În 1957, clădirea a fost distrusă de un alt incendiu, atunci fiind refăcută de către arhitectul Alexandru Iotzu.
Refăcut acum 13 ani
Ultimele reparații la fațade s-au realizat în 2004 și 2005, atunci neintervenindu-se la tâmplăria exterioară sau la componentele artistice – coloane, brâuri, ancadramente, pilaștri etc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!