Un bărbat încarcerat în Penitenciarul Arad, condamnat pentru tentativă de omor, premiant în pușcărie, a fost mutat în celulă cu un condamnat care se automutila, pentru a-l supraveghea. A ajuns să-l bage în spital. Cei doi sunt din județele Dolj și Gorj, încarcerați la Penitenciarul Arad. Primul, în vârstă de 43 de ani, condamnat la șase ani pentru violare de domiciliu și furt, iar al doilea, în vârstă de 42 de ani, la opt ani de închisoare pentru tentativă de omor. Acesta din urmă a reușit să termine liceul în pușcărie, fiind chiar premiant. Pentru că gorjeanul era și liniștit, s-a hotărât mutarea lui în celulă cu bărbatul condamnat pentru violare de domiciliu – deoarece, potrivit informațiilor noastre, acesta obișnuia să se automutileze -, sperându-se ca „premiantul” să își supravegheze colegul de celulă. Nu a fost așa, iar doljeanul a continuat să se taie. Colegul nou venit a hotărât să se mute din cameră și a vrut să ia și cablul prelungitorului electric cu el. Cearta a început în acest punct. Primul care a pus mâna pe bucata de lemn – în fapt o bucată de lemn ruptă dintr-o bancă – a fost condamnatul pentru violare de domiciliu, care și-a lovit colegul în timp ce acesta își făcea bagajul. Gorjeanul a reușit să-i ia bucata de lemn din mână și l-a lovit până l-a lăsat lat. Gardienii Penitenciarului Arad au intervenit de îndată ce au auzit scandalul din celulă. Ambii scandalagii au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
„A fost vorba despre un conflict spontan, iar ofițerul de zonă și supraveghetorul au intervenit imediat ce au auzit scandalul. Ambii condamnați au fost transportați la spital, agresorul reîntorcându-se în Penitenciar, în timp ce victima a rămas sub supravegherea cadrelor medicale ale spitalului”, a declarat Nelu Iovescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Arad. Victima a fost lovită în zona capului și toracelui și a suferit și o fractură la antebrațul stâng. Bărbatul condamnat pentru tentativă de omor este, din nou, urmărit penal, tot pentru tentativă de omor, chiar dacă a fost provocat. Reprezentanții Penitenciarului Arad au sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în legătură cu cele întâmplate, deschizându-se o anchetă în acest caz. „Am început urmărirea penală, astăzi (n.red. miercuri, 19 iulie) am pus în mișcare acțiunea penală și urmează să îl ascult în calitate de inculpat. Își recunoaște fapta”, a declarat procurorul Pavel Palcu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!