În urma acestuia s-a constatat că expeditorul, o firmă din Alba, nu avea documente legale de provenienţă. Societatea expeditoare a fost amendată cu 20.000 de lei, iar paleţii au fost confiscaţi.
Transport de lemne pentru Italia, oprit la Nadlac
Reactualizat la:
<p>NĂDLAC. Un TIR care transporta 26 de paleţi de lemn de foc, având ca destinaţie Italia, a fost confiscat la Nădlac. Poliţiştii au oprit autotrenul în trafic, pentru control.</p>
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Locuitorii din municipiu pot preda în mod responsabil și gratuit deșeurile de echipamente electrice și electronice.
Local
ANAF atenționează contribuabilii cu privire la emailuri false transmise în numele instituției, prin care contribuabilii sunt înștiințați că „procesul de rambursare a taxei a fost finalizat”.
România
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit clarificări recente cu privire la măsurile de ajutor destinate consumatorilor vulnerabili, în contextul în care schema de plafonare a prețurilor pentru energie electrică și gaze se va încheia.
Local
Două persoane dispărute, căutate de Poliția Română, au fost identificate de polițiștii locali, în acest an.
Local
O nouă stație de tren va fi construită în municipiul Arad, în mijlocul cartierului Micălaca, cel mai mare din oraș, iar pe viitor ar putea fi folosită pentru un metrou de suprafață care să lege centrul orașului de cartierele Micălaca și Aradul Nou.
Local
Într-o acțiune pentru prevenirea abandonului școlar, derulată de polițiștii locali, la cererea unităților de învățământ.
Local
Ce sume de bani se impozitează și ce venituri intră în categoria celor neimpozitabile? Situațiile sunt explicate de către Fisc.
Local
Pentru că au deficiențe de vedere, deficiențe de auz sau tulburări de neurodezvoltare, 42 de elevi vor susține examenul după o metodologie aparte, aprobată de Ministerul Educației.
Citiți principiile noastre de moderare aici!