Este vorba despre 30 de metri steri de lemn de foc, transportați cu un TIR ce aparținea unei societăți din Timișoara, în urma verificărilor oamenii legii stabilind că valabilitatea avizului de însoțire a mărfii era expirată. Potrivit IPJ Arad „societatea transportatoare a fost sancționată cu suma de 10.000 de lei, întreaga cantitate de material lemnos fiind reţinută în vederea confiscării”. Acţiunea desfăşurată a beneficiat de sprijinul de specialitate al DIPI.
Transport ilegal de lemne confiscat la Nadlac
NĂDLAC. Poliţiştii din Nădlac au oprit în trafic un transport ilegal de material lemnos în valoare de aproximativ 4.000 de lei.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Rusia și „alte țări participante” că va impune tarife, taxe vamale și sancțiuni asupra tuturor produselor vândute de ele Statelor Unite dacă nu se ajunge în curând la un acord privind încheierea războiului din Ucraina, informează AFP și Reuters.
România
15.000 de euro este amenda pe care Vodafone România a primit-o pentru că nu a respectat Regulamentul General privind Protecția Datelor.
România
Un cutremur de suprafață cu magnitudinea de 3,7 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 15:37, în Moldova, județul Galați, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Olaf Scholz au promis miercuri că vor face tot posibilul pentru ca Uniunea Europeană să rămână „unită și puternică” în fața „provocării” reprezentate de revenirea lui Donald Trump la putere în SUA, consemnează agențiile AFP, Reuters și EFE.
Local
De ziua sa onomastică, ÎPS Timotei a fost prezent în Vechea Catedrală, alături de mai mulți preoți.
România
Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat că va urma reorganizarea Camerei Deputaților, pe baza unei analize a activității angajaților, și a instituțiilor aflate sub control parlamentar, pentru care se va organiza un grup de lucru.
Mapamond
Două persoane, dintre care un copil de doi ani, au fost ucise miercuri într-un atac cu cuțitul într-un parc din Aschaffenburg, oraș situat în sudul Germaniei, a anunțat poliția locală, care a precizat că a arestat un suspect, informează AFP.
Local
Peste două milioane de euro au „produs”, prin muncă deţinuţii încarceraţi în Penitenciarul Arad, în anul 2024.
Citiți principiile noastre de moderare aici!