La sfârșitul lui 2009, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara, descopereau la Curtici, o fraudă de peste 2.600.000 de euro. Peste 100 de persoane au fost inculpate în acest caz. Tunul a fost dat la agenția BCR din Curtici chiar de către directoarea unității bancare, Daniela Szirka, care a avut ajutor de la ceilalți inculpați din acest dosar. Procurorii au stabilit că directoarea agenției a mai fost ajutată de către oameni din interiorul agenției. Este vorba despre doi consilieri de credit retail, respectiv Viorica Stanciu și Elena Mare.
Potrivit DNA…
Directoarea agenției împreună cu cei doi consilieri au aprobat acordarea de credite bancare unui număr de aproximativ 200 de persoane, cu încălcarea normelor interne ale băncii, a responsabilităţilor şi a limitelor de autoritate stabilite prin fişa postului. Beneficiarii creditelor au folosit în acest scop adeverinţe de salariu şi contracte de muncă false, din care rezulta că erau angajaţi ai mai multor societăţi comerciale. Banii obţinuţi din creditele astfel acordate au fost remişi inculpaţilor Nicola Daniel, Brandais Flaviu, Aivănesei Dumitru Viorel şi Jurcă Florin Alin, administratori ai mai multor firme din judeţul Arad, aceştia fiind şi cei care au întocmit documentele false. În demersul lor, administratorii firmelor au fost ajutaţi de inculpaţii Ghelbează Liviu Daniel şi Raţ Patrick Dragan.
Condamnările
La sfârșitul lui martie 2011, Tribunalul Arad a pronunțat sentința în acest dosar. Astfel, Daniela Szirka a primit 8 ani de închisoare cu executare, în timp ce ceilalți inculpați au primit pedepse de câte 5 și 4 ani de închisoare, însă aceștia nu au stat nicio zi la penitenciar. Săptămâna aceasta, polițiștii de la Investigații Criminale și de la Posturile de Poliție din Macea și Săvârșin i-au depistat și încarcerat și pe ceilalți condamnați rămași în libertate. Este vorba despre Atila S. condamnat la 10 luni de închisoare cu executare, Patrick Raț care are de executat 4 ani și 4 luni de închisoare, Elena Mare condamnată la 5 ani cu executare și Flaviu Brandais, Liviu Ghelbează și Daniel Nicola, condamnați fiecare la câte 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare.
Infracțiuni
Toate cele şase persoane încarcerate la Penitenciarul Arad au fost condamnate pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Citiți principiile noastre de moderare aici!