Individul, trecut de 50 de ani, a fost observat de o persoană care trecea prin zonă şi care a sunat imediat la 112, cerând ajutorul pompierilor. „Am văzut că se balansa în exteriorul scării de incendiu, făcea genoflexiuni, părea că vrea să se arunce în gol”, a spus martorul. La faţa locului au ajuns în numai câteva minute Poliţia Locală, Pompierii, SMURD-ul şi Poliţia, toţi încercând să îl convingă pe bărbat să renunţe la ideea de a se sinucide. Până la urmă, persoana respectivă a coborât singură de pe scara de incendiu şi a fost preluat de medicii de pe SMURD care au transportat-o la Spitalul Judeţean Arad. Ce necazuri are bărbatul, de a vrut să se sinucidă? Le-a spus chiar el celor prezenţi: s-a plâns că, din cauza vârstei şi a faptului că este bolnav, nu îşi găseşte loc de muncă, s-a plâns că nu are din ce să trăiască şi a decis că sinuciderea ar fi… salvarea lui. Din fericire, acesta a fost convins să renunţe la gândurile negre. Cel puţin, pentru moment.
A vrut să se arunce de pe clădirea mall-ului
A vrut să se arunce de pe clădirea mall-ului
Reactualizat la:
Tentativă de suicid la Atrium Mall. Un bărbat a urcat pe scara de incendiu a complexului comercial, după care a vrut să se arunce în gol.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Dr. Gheorghe Domșa s-a stins din viață subit, chiar în ziua în care ar fi trebuit să își sărbătorească aniversarea.
Local
Timp de o săptămână elevii arădeni sunt în vacanță. Supranumita „vacanță de schi” delimitează modulele III și IV ale anului școlar.
România
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto de Dragobete, suplimentând fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49 (100.000 de lei), Joker (50.000 de lei) și Loto 5/40 (25.000 de lei), a anunțat compania.
Local
Duminică dimineața, la ora 9:00, transportul agabaritic ce trebuie să ajungă la Termocentrala Mintia a pornit de la Nădlac.
UT Arad
Meciul de la Arad va fi condus de Horațiu Feșnic, același arbitru care a fost la centru și în partida tur.
Mapamond
Donald Trump a afirmat sâmbătă că încearcă să recupereze banii din ajutorul american acordat Ucrainei de la începutul invaziei ruse, pe fondul discuțiilor dintre Washington și Kiev asupra unui acord referitor la resursele minerale ale Ucrainei, transmite AFP.
2
Mapamond
Opozanți de extremă-dreapta la aderarea Bulgariei la moneda unică euro au atacat sâmbătă cu cocktailuri Molotov biroul reprezentanței Uniunii Europene la Sofia, relatează AFP.
1
România
Producția „Dreams (Sex Love)”/„Drommer”, în regia norvegianului Dag Johan Haugerud, a fost recompensată sâmbătă seară cu Ursul de Aur pentru cel mai bun film la cea de-a 75-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu a fost acordat filmului „Kontinental 25” în regia cineastului român Radu Jude.
Citiți principiile noastre de moderare aici!