Strasbourg. Curtea de la Strasbourg a subliniat multiple încălcări ale Convenţiei europene a drepturilor omului şi a constatat „existenţa unei scheme sistematice şi generalizate de restricţii pentru reportajele asupra războiului din Ucraina”, care atestă „un efort coordonat menit să reducă la tăcere criticile” cu privire la invazia lansată de Moscova.
Jurisdicţia europeană fusese sesizată de 178 de persoane condamnate în virtutea noilor dispoziţii legale impuse la începutul războiului, în cadrul unor proceduri penale sau administrative, şi de organismele de presă independente Novaia Gazeta şi Dojd TV, care au fost închise, aminteşte Curtea într-un comunicat.
CEDO, care a conchis în unanimitate că a fost încălcat articolul 10 al Convenţiei (privind libertatea de expresie), a constatat că tribunalele ruse au considerat drept infracţiuni penale „toate reportajele şi declaraţiile care contraziceau discursul oficial, în care invazia asupra Ucrainei este prezentată drept o ‘operaţiune militară specială’”, după cum califică autorităţile ruse războiul împotriva Ucrainei.
De asemenea, CEDO a conchis că au avut loc mai multe alte încălcări ale Convenţiei, printre care „retragerea autorizaţiei de publicare pentru Novaia Gazeta şi blocarea accesului la site-urile sale” sau „închiderea suspecţilor într-o cuşcă metalică şi o boxă din sticlă în timpul audierilor cu privire la detenţia lor”.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei în martie 2022, după declanşarea invaziei în Ucraina, şi nu mai este membră a Convenţiei din septembrie 2022, însă poate fi trasă la răspundere pentru încălcările comise până la acea dată.
CEDO este însărcinată să supravegheze respectarea Convenţiei europene a drepturilor omului în cele 46 de ţări semnatare.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XTrump a declarat deja – desi cred ca e santaj la adresa lui Zelenski – ca Ucraina ar putea fi intr-o zi a Rusiei si tot el a anulat demersurile de pace pentru Ucraina.
Ce va ziceam? Au vrut doar resursele – pacea nu ii intereseaza niciodata.
Regretele mele Ucrainei si faptului ca a fost pacalita sa intre intr-un razboi fratricid.
Nadajduiesc ca se vor impaca cu fratii lor rusi si ca isi vor cladi un viitor mai bun impreuna.
-
Viitor mai bun pentru Ucraina (si de altfel si pentru Republica Moldova, Georgia si Belarus – cand acestea se vor elibera de orci) este doar in UE, nu in salbaticia si intunecimea Mordorusiei.
-
Și delirul rusofil continuă…
Si ce i se mai brehene lui Putin de decizia CEDO, ce sa zic. 🙂 Oare aia din Ucraina ce striga in gura mare “ajutooor” din cauza represaliilor din partea lui Zelenski, aia nu au drepturi ci doar gazetele de propaganda impotriva Rusiei ?
Doar că, ce să vezi, capetele de acuzare pentru închiderea publicațiilor amintite, precum și a „influencerilor” au fost denigrarea armatei și propagarea știrilor false (și Doamne câte au fost din 2014 încoace)…
Și chestiile astea sunt condamnate cam peste tot.
Dar na, și CEDO, pe ultima sută mai dă din coadă.
Cum așa? Când tot universul știe că Rusia are cea mai liberă presă… liberă la dezinformare kremlinistă 😉
-
Tu vezi mai intai de Gadea al vostru. Mai sunt si altii, dar asta e cap de afis (sau de bou) .