Plasată în cala unei rachete lansatoare Falcon 9, dezvoltată de compania americană SpaceX, sonda Hera, construită de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), a fost lansată de la baza Cape Canaveral din Florida la locală 10:52 (14:52 GMT).
Lansarea sa a fost precedată de mai multe zile marcate de incertitudini. Compania SpaceX, al cărei lansator Falcon 9 a înregistrat o anomalie în timpul zborului său precedent, a obţinut abia duminică undă verde pentru această lansare din partea agenţiei federale americane pentru siguranţa aviaţiei.
Iar condiţiile meteorologice au fost incerte, odată cu apropierea uraganului Milton de regiunile costiere ale Floridei, în sud-estul Statelor Unite.
Milton, care a crescut în intensitate şi a devenit un uragan de categoria 5 luni, a cauzat deja amânarea lansării, prevăzută iniţial pentru joia viitoare, a unei alte misiuni a NASA, Europa Clipper, care urmează să studieze un satelit acoperit de gheaţă al planetei Jupiter, Europa, pentru a afla dacă oceanul său poate găzdui forme de viaţă.
Călătoria sondei Hera va fi însă mai puţin îndepărtată. Obiectivul ei se află la 11 milioane de kilometri în Centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.
Sonda europeană va trebui să “se întâlnească” cu Dimorphos, un mic corp ceresc cu un diametru de doar 160 de metri, care este satelitul unui asteroid mai mare, Didymos.
În urmă cu doi ani, într-o misiune demnă de scenariul unui roman SF, vehiculul spaţial american DART s-a prăbuşit în mod intenţionat pe suprafaţa lui Dimorphos.
Obiectivul acelui test inedit de “apărare planetară” a fost de a evalua dacă este posibilă o deviere a traiectoriei unui corp ceresc, în cazul în care un asteroid ar ameninţa într-o bună zi să lovească Terra.
Acest risc natural este unul dintre cele mai mici, deşi a provocat câteva cataclisme în trecut şi un astfel de incident ar putea să se producă, din nou, într-un viitor mai îndepărtat.
Se estimează că un obiect cosmic cu un diametru de 1 kilometru – care poate să declanşeze o catastrofă globală, precum dispariţia dinozaurilor – se prăbuşeşte pe Terra la fiecare 500.000 de ani, iar un asteroid cu diametrul de 140 de metri – pragul estimat pentru producerea unei catastrofe regionale – la fiecare 20.000 de ani.
Nanosateliţi
În timpul misiunii DART (Double Asteroid Redirection Test), dispozitivul NASA, de mărimea unui frigider de mari dimensiuni, a reuşit să îl devieze pe asteroidul Dimorphos şi să îi reducă orbita în jurul lui Didymos cu 33 de minute.
Însă oamenii de ştiinţă nu cunosc deocamdată efectul pe care l-a avut impactul asupra acelui mic asteroid, nici structura sa internă înainte de coliziune.
Acestea sunt obiectivele misiunii Hera. Cu un cost de 363 de milioane de euro şi echipată cu 12 instrumente ştiinţifice, sonda Hera va avea la bordul ei şi doi nanosateliţi, Juventas şi Milani, care vor încerca să se plaseze pe suprafaţa lui Dimorphos.
Primul este echipat cu un radar cu frecvenţă joasă şi un gravimetru pentru a examina structura asteroidului şi pentru a îi măsura câmpul gravitaţional.
Al doilea nanosatelit va studia compoziţia lui Dimorphos cu ajutorul unei camere multispectrale şi al unui detector de praf.
Simulările digitale au sugerat că Dimorphos este o aglomerare de roci legate între ele prin gravitaţie, un corp ceresc cu o rezistenţă foarte mică, în care “se poate pătrunde ca într-un nisip fără coeziune”, a declarat într-o conferinţă de presă Patrick Michel, directorul ştiinţific al misiunii Hera în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
“Consecinţa este că, în loc să producă un crater”, sonda DART “l-ar fi deformat complet” pe Dimorphos, a adăugat cercetătorul francez.
Însă există şi “alte scenarii posibile”, întrucât oamenii de ştiinţă nu înţeleg deocamdată foarte bine aceste corpuri cereşti cu gravitaţie foarte slabă, “al căror comportament sfidează intuiţia”, potrivit lui Patrick Michel.
După ce va survola planeta Marte anul viitor, sonda Hera va ajunge în proximitatea asteroidului Dimorphos în decembrie 2026, pentru o explorare ce va avea o durată iniţială de şase luni.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XBani aruncati pe prostii…
-
Exact, nu mai arunca banii pe băutură, cumpără-ți o carte. 😁