Se crede că aceste celule şi substanţele pe care le produc sunt implicate în procesul de îmbătrânire, a declarat specialistul în longevitate Nicolas Musi, din cadrul Universităţii din Texas, subliniind că testează îndepărtarea acestor celule.
Tratamentul a fost aplicat cu succes unui număr de 14 pacienţi care sufereau de fibroză pulmonară idiopatică cu un amestec de medicamente ce avea ca scop eliminarea celulelor senescente. După trei săptămâni, pacienţii puteau merge pe distanţe mai mari decât de obicei în aceeaşi perioadă de timp. De asemenea, ei au prezentat şi alte semne ale unei stări de bine.
Sursa: Mediafax
Citiți principiile noastre de moderare aici!