Argentina. Moartea artistului de 31 de ani a şocat întreaga lume şi a suscitat întrebări cu privire la modul în care acesta a căzut de la etaj.
Un apel la serviciul de urgenţă 911 dat de un angajat al hotelului în ziua în care Payne a murit a avertizat că acesta era agresiv şi s-ar fi putut afla sub influenţa drogurilor şi a alcoolului.
O autopsie a arătat că fostul membru al formaţiei One Direction prezenta în organism, la momentul decesului, urme de alcool, cocaină şi antidepresiv. „Rezultatele examenelor toxicologice – comunicate deja familiei sale – au scos la iveală că, în momentele premergătoare morţii şi cel puţin în ultimele sale 72 de ore, Payne a prezentat în corpul său un policonsum de alcool, cocaină şi antidepresive”, a indicat procuratura într-un comunicat.
Printre cei acuzaţi de moartea artistului se numără un presupus traficant de droguri, un angajat al hotelului care i-ar fi putut furniza cocaină lui Payne şi o persoană apropiată cântăreţului, au declarat autorităţile.
Cu toţii sunt acuzaţi că au jucat un rol în furnizarea drogurilor lui Payne. Persoana care l-a vizitat pe Payne este, de asemenea, acuzată de „abandonarea unei persoane, urmată de deces”, au indicat autorităţile.
Nu au fost dezvăluite numele persoanelor inculpate.
Liam Payne a murit din cauza traumatismelor multiple şi a sângerărilor interne şi externe după ce a căzut de la balconul camerei sale de hotel din Buenos Aires, unde se afla de câteva zile.
Tatăl său, Goeff Payne, i-a repatriat miercuri corpul neînsufleţit, în Anglia.
Parchetul a confirmat primele rezultate ale autopsiei sugerând că rănile de pe corpul victimei sunt compatibile cu cele provocate de o cădere şi că au fost excluse automutilarea sau intervenţia fizică a unor terţi.
Ca urmare a rănilor şi a poziţiei corpului pe sol, specialiştii au estimat că „Payne nu a adoptat o postură reflexă pentru a se proteja (în cădere) şi că este posibil să fi căzut într-o stare de semi-inconştienţă sau inconştienţă totală”.
O teză validată joi de către parchet: „Payne nu era pe deplin conştient sau se afla într-o stare de diminuare sau de pierdere considerabilă a conştiinţei în momentul căderii”.
Într-o înregistrare video din 2023, postată pe contul său de YouTube, Liam Payne a recunoscut că a fost internat într-un centru de dezintoxicare pentru alcoolism. „Am devenit, într-un fel, cineva pe care nu l-am mai recunoscut cu adevărat”, a declarat el la acea vreme
Decesul cântăreţului a provocat un val de omagii în întreaga lume.
One Direction, una dintre cele mai profitabile trupe masculine din lume, care adopta un stil pop lejer, a lansat al cincilea şi ultimul album de studio, „Made in the A.M”, în 2016. În acelaşi an, formaţia a anunţat, spre şocul a milioane de fani, că ia o pauză, care nu a fost niciodată descrisă oficial drept o destrămare.
Membrii trupei s-au lansat ulterior în cariere solo, cu diferite grade de succes. Liam Payne şi-a lansat primul album, „LP1”, în 2019. Anul trecut a anunţat că lucra la un al doilea album şi a lansat un nou single în martie 2024. El era tatăl unui copil acum în vârstă de 7 ani.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!