„Perioada electorală pentru alegerile din data de 9 iunie va începe la data de 12 martie 2024 şi se va încheia în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial”, a declarat el, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, a precizat că AEP a fost coautor, alături de Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Afacerilor Externe, la elaborarea proiectului de OUG.
„Dacă cele două tipuri de alegeri, europarlamentarele şi locale, ar fi fost organizate separat, tot am fi avut nevoie de un act normativ, de o ordonanţă de urgenţă, deoarece între timp au intervenit modificări tehnice care făceau necesară reglementarea acelor domenii. Una din modificări priveşte organizarea votului în străinătate. S-a renunţat la ideea acelor liste suplimentare care erau consemnate cu pixul şi semnătura celor care votau. Acum folosim Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot”, a spus Toni Greblă.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XAtentat la adresa democratiei.
De fapt, ca sa spun sincer am sesizat ca dupa pandemonie, nu a mai fost vorba de democratie. Nici macar de fatada.
Fortele sataniste au pus stapanire pe Europa. Urmeaza starpirea.
In primul rând Codul Electoral prevede că alegerile în România se desfăşoară cu respectarea caracterului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat al votului. De asemenea, cetăţenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleşi, indiferent de rasă, sex, naţionalitate, origine etnică, limbă vorbită, religie, afiliere politică, origine socială, în condiţiile legii.
Numai că PNL si PSD au decis să meargă pe comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale si mai ales cu liste comune la europarlamentare ceea ce contravine prevederilor Codului Electoral cu privire la votul liber exprimat. Cum poate un alegător simpatizant al PNL să-şi exprime liber votul pe o listă comună cu PSD şi invers ? Este vorba de un aranjament politic meschin si nedemocratic.
In al doilea rând, Ordonanță de urgență privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, este un act profund nedemocratic prin care se dă liber la traseismul politic, ceea ce aduce aminte de anul 2014, când PSD-ul a dat Ordonanţa 55/2014 cunoscuta sub numele de ORDONANŢA TRASEIŞTILOR care permitea migraţia aleşilor locali.
In concluzie: PNL și PSD, aceeași mizerie.
…si cind se alege intrarea in vigoare a noii pensii ?
Total fals si anticonstitutional! Legea electorala spune clar ca cu un an inainte de alegeri, este interzisa orice modificare a legii electorale! Dar cine mai respecta ceva?!