Potrivit CEDO, România a încălcat drepturile procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, prin revocarea acesteia din funcţie înainte de încheierea mandatului.
CEDO a decis în unanimitate că s-au încălcat dreptul la un proces echitabil (Articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului) şi dreptul la libera exprimare (Articolul 10 din Convenţie).
Cazul vizează decizia prin care Laura Codruţa Kovesi a fost revocată din funcţia de procuror-şef al DNA înainte de finalul celui de-al doilea mandat al său în urma unor critici pe care ea le-a formulat în legătură cu reformele legislative în materie de corupţie, precizează instanţa, adăugând că reclamanta a susţinut că nu a putut să conteste decizia la un tribunal.
Conform deciziei CEDO, Kovesi nu a avut niciun mijloc de a ataca în justiţie revocarea sa, deoarece o astfel de procedură nu ar fi permis examinarea decât a formei decretului prezidenţial de revocare, şi nu a revendicărilor sale de fond, conform cărora ea a fost revocată pentru că a a criticat reforma legislativă în materie de corupţie.
Curtea a stabilit totodată că dreptul la libertatea de expresie al reclamantei a fost încălcat pe motiv că ea a fost revocată din cauza criticilor pe care le-a făcut în exercitarea funcţiilor sale pe un subiect de interes public.
Una dintre sarcinile sale în calitate de procuror-şef anticorupţie era de a-şi exprima opinia asupra reformelor legislative susceptibile să aibă consecinţe asupra magistraturii şi asupra independenţei acesteia, precum şi asupra luptei împotriva corupţiei.
Conform CEDO, revocarea prematură a reclamantei a fost contrară chiar scopului menţinerii independenţei judiciare şi ar fi trebuit să aibă un efect de descurajare asupra sa şi asupra altor procurori şi judecători în ceea ce priveşte participarea lor la dezbaterile publice în legătură cu reformele legislative privind magistratura şi independenţa judiciară.
SURSA: AGERPRES
Trimite articolul
XDe cativa ani incoace, mai precis de prin 2011-2012, CEDO a inceput sa devina o mizerie….cetateni romani, au murit cum se zice ,cu dreptatea in mana ! Prin declararea neadmisibilitatii, sau chiar daca plangerea a ajuns la CEDO, s-a respins ! Era de asteptat, ca aceasta femeie impardonabila ca si profesionalism sau morala juridica, sa castige….au sustinut-o la greu mai marii puternici din UE ! Asa ca…..CEDO ?! Un mare rahat, urat mirositor ! Coruptia a patruns in toate sferele UE, odata cu accederea la putere a popularilor europeni, iar stindardul UE este : “Noi vrem egalitate, dar nu pentru catei !” sau, altfel spus ,in UE, mai marii Europei stau la masa in sufragerie, iar cateii (si in special tarile mai mici, cele din Est etc.) stau si se uita cu jind de pe hol sau din bucatarie, asteptand niste resturi ! UE s-a descalificat ,si sper ca se va dezintegra !
-
tu clar esti ‘vox populi’ al aliantei tradatorilor psd-alde-proRomania-udmr 😀
-
Stoianov, tu clar esti un bow salat pe creer
-
mama deci ce rad de tine 🤣
tu – spalat pe creier cu pishu de la latrine – pe tine nu te vezi? 😀
Ma Prostakev iesi din canale, la cea mai apropiata baltoaca uita-te la apa si instant o sa se uite unu “salat pe creer” la tine. Asta-i asa ca sa iti faci o idee cum arata unul spalat pe creier de-adevaratelea 😛
-
-
-
Nu suporti adevarul esti invidios pe oamenii de succes
Care muncesc din greu
Nu se mai merge pe pile asa cu esti obisnuit
Pune mana lu lucru si realizeazate pe munca ta-
Tu ai corona , febră mare ?????te doare ??? sau așa ești tu ?
-
Asa sant eu esti invidios?🤣🤣🤣🤣
-
-
Rodi TACI. Daca nu te duce prea mult capul mai bine baga’l in nisip.Poate asa nu mai debbitezi tampenii
-
-
A fost revocata deoarece in timpul mandatului sau AU FOST FOARTE MULTE ABUZURI ,pe care tocmai ea le-a girat sau le-a determinat ! Sa ne amintim de inregistrarea cand aceasta a cerut DECAPAREA unui premier !Sa ne amintim abuzurile facute de POrtocala,Onea si cei de la Oradea , in toate cazurile ,ea fiind de acord si sustinand astfel de practici !
Revocarea ceruta de dl prof Tudorel Toader a fost cat se poate de corect si legal motivata, Predesintele emitand in mod corect decretul de revocare !
Numirea sa a fost una politica, ca atare nu putea fi contestata in Justitie. Revocarea sa este CONSTITUTIONALA, deoarece motivele si procedura sunt prevazute de Constitutia Ro !
CEDO a devenit un servant politic al mafiei politice din ue ! Acum intelegem foarte bine decizia deplin justificata a Federatiei Ruse de a se RETRAGE din CEDO !
CEDO s-a decredibilizat enorm cu aceasta decizie !-
Santem mandri de toti romani care ne reprezinta si sant apreciati pe plan european si mondial
-
Tot am avut eu vis a vis de tine banuiala ca esti
cretin , acum ai confirmat din plin ca banuielile mele erau intemeiate , daca pt tine acel
Tudorel T. e un domn , asa dupa cum il numesti , clar ca esti retardat , acel gunoi uman ? acel pres de sters pantofii ? acea scrumiera in care Dragnea a aruncat ce a vrut in ea ???? tu il numesti domn ? mars in mm si n plm de oligrofent …inseamna ca Viorica pt tine a fost o mare academiciana 😂😂😂 Doamne ca multe gunoaie PSD ste pe lumea asta mai exista-
In limbajul asta discuti cu traseista de m^tha,ok?
Prof univ dr Tudorel T este un maestru al dreptului romanesc, este SINGURUL ROMAN ,membru al comisiei de la Venetia ! Domnai sa a dovedit-o pe keovesi ca a incalcat Constitutia in mod repetat si ca a patronat o institutie unde drepturile cetatenilor au fost calcate in picioare !
A fost inaugurata pe vreme acesteia , modalitatea de a fabrica dosare !Te intreb: Daca erai tu unui dintre “beneficiarii” acestui mod de a face justitie . o mai lingareai ? Justitia nu se face cu abuzuri ci cu respectarea legii,iar prof Tudorel toader tocmai aceasta a dovedit-o: ca este un aparator al legii !
Dar,nebuni ca tine nu au cum a intelege rolul CCR sau al ministrului de Justitie intr-un stat democratic ! Ai citit macar o data in Constitutie sa vezi procedura de revocare a unui procuror care face abuzuri ? Sigur,nu ! Citeste-o,informeaza-te ,iesi din prostia in care te afli si apoi vino si posteaza !
-
Caly fiu de curva !!! mai rahat uman cu pretentie de biped !!! explica ce abuzuri a facut Kovesi ??? mai retardule , ma pis pe tine si pe stimabilul tau domn mare membru al comisie din …Papua noua guinee , mai cacatule !!! daca Kovesi a incalcat constitutia dupa cum latri tu acolo ca
ma ta la pwla , cum de nu au reusit PSD istii tai s o dovedeasca ? cum de nu au reusit sa o faca sa raspunda penal pentru presupusele incalcari ale legii ? mars in motii ma ti de retard ca ti pute gura a canal de la 1000km Dar na , fiecare oras cu bufonul lui , la noi , caly prostul targului trebuie sa pupe in dos stapanii de la Bucale ca sa primeasca osul promis … -
te faci ca nu stii: incalcarile repetate de Constitutie, protejarea celor care au fabricat dosare penale, ..A fost dovedita de dl profesor T Toader , vezi ca este publica propunerea acestuia facuta Presedintelui !
Ai uitat cu cata aroganta venea pe la TV si infrunta comisiile parlamentare ca ea nu se prezinta la audieri? Era tot o incalcare ..Cand cerea sa faca “decapari la prim ministru” ai auzit inregistrarea?? tot abuz este ..
Deci nu psd-istii a trebuit sa o dovedeasca ,ci ,insusi Min Justitiei ,care avea competenta constitutionala ! Ai citit procedura in Constitutie? Sau o regulasi pe m^tha si ma astepti si pe mine sa-ti fac un fratior? ?
-
-
-
Draga caly,
Renunta la inghititul pe nemestecate si, mai ales, pe negandite a propagandei. Pomenesti de abuzuri. Care sunt abuzurile demonstrate in justitie? Ca asa, poti spune despre aproape oricine ca face abuzuri. Din punct de vedere legal ea are dreptate, iar CEDO a constatat acest lucru. Daca ai de comentat pe partea morala, asta e altceva. Dar de aici pana la acuzatii (nedemonstrate din punct de vedere legal) ca CEDO este servant al mafiei politice …Incearca sa gandesti inainte de a te face de ras.
-
10 cazul judecatorului CCR , Tony Grebla- retinut, urmarit -ACHITAT ! ; 2) cazul Rarinca -arestata, ACHITATA( apoi printr-o marsavie din anou condamnata cu suspendare); 3 cazurile de la Oradea : https://www.hotnews.ro/stiri-esential-16474456-avocata-din-oradea-invinuita-dna-tensionat-martor-dupa-fredonat-melodia-morarita.htm
https://evz.ro/dna-mai-face-o-victima-haituit-ani-la-rand-a-murit-in-aceasta-dimineata.html
3) Victor Ponta- anchetat-ACHITAT
4) deputatul Vlad Cosma si sora lui:https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/vlad-si-mircea-cosma-asteapta-azi-sentinta-definitiva-9016605) cazul Tariceanu- anchetat- tergiversat si multe altele
Constatarile incalcarilor de lege si de Constitutie au fost facute de CCR si min. Justitiei, CCR care este forul jurisdictional suprem in Ro :
Faptele savarsite de :marea zeita” nu au mai putut fi anchetate ,intrucat investigarea acestora a fost IMPIEDICATA DE anumite personaje europene care au facut o presiune puternica asupra Ro ,ca aceasta faptuitoare sa nu poata fi investigata; in plus au mai si numit-o Procuror general european, tot pentru protectia acesteia ; Si atunci te intreb : Cum sa mai poata fi dovedite faptele?
Iar CEDO , in nici un an de zile s-a si executat temeinic ,astfel incat beneficiara sa poata fi spalata ;CAZ UNIC in istoria cedo ,ca un petent sa fie rezolvat in cateva luni, de regula solutiile se dau dupa 5-6 ani !
Prin aceasta decizie CEDO SI-A INCALCAT COMPETENTA ,deoarece , aceasta instanta se poate pronunta doar pe procesele JUDECATE intr-o tara;or ,in speta, nu a avut loc o judecata intr-un proces, CCR s-a pronuntat doar pe CONSTITUTIONALITATE !
Iata de ce , a actionat ca un servant al unor ticalosi de afara !
-
Draga JeusJe ! Citeste cu atentie ,informatiile de la LINK-URILE de mai sus si te vei convinge singur! desigur,daca esti de buna credinta..
-
iata link-urile:
https://evz.ro/statistica-zdrobitoare-pentru-dna-achitarile-fara-numar-arata-dezastrul-lasat-de-kovesi.htmlhttps://evz.ro/dna-mai-face-o-victima-haituit-ani-la-rand-a-murit-in-aceasta-dimineata.html
https://www.google.com/search?q=avocata+de+la+Oradea+achitata+dupa+ce+a+fost+investigata+de+DNA&rlz=1C1AVNG_enRO621RO621&oq=avocata+de+la+Oradea+achitata+dupa+ce+a+fost+investigata+de+DNA&aqs=chrome..69i57.27273j0j8&sourceid=chrome&ie=UTF-8
Citeste si decsopera adevarul ! Nu te mai lasa manipulat
-
-
https://www.google.com/search?q=avocata+de+la+Oradea+achitata+dupa+ce+a+fost+investigata+de+DNA&rlz=1C1AVNG_enRO621RO621&oq=avocata+de+la+Oradea+achitata+dupa+ce+a+fost+investigata+de+DNA&aqs=chrome..69i57.27273j0j8&sourceid=chrome&ie=UTF-8
https://evz.ro/dna-mai-face-o-victima-haituit-ani-la-rand-a-murit-in-aceasta-dimineata.html
Iata, aestea sunt link-urile! Vad ca cineva de la Aradon si-a indeplinit misiunea sa-mi filtreze cpmment-ul anterior, sper ca pe asta sa-l lasa!
Mai sunt cazurile de abuzuri: Judecatorul Tony Grebla -achitat ;deputatul Vlad Cosma si sora sa -achitati; JUdecatoarea Florica Roman -achitata; Victor Ponta- achitat; VasileBlaga- achitat,;Paul Pacuraru-achitat , etc
Citeste link-urile si vei descoperi adevarul
-
-
-
E normal la functia ce o are acum doamna sa aibă ….. noroc si sa castige procesele cu statul roman Acolo la CEDO sunt si judecatori romani care traiesc acolo dar se intorc totusi la noi dupa terminarea mandatului Vezi cazul sotilor ”B” fosti judecatori la CEDO si care ulterior expirarii mandatului de judecatori CEDO au fost tarati prin procese ani de zile aici , perchezitii arestari mascati etc etc ( s-a aratat la TV). si pana la urma s-a spus la TV unde au aparut amandoi sotii ca au fost achitati…..
Apoi sa iti spun ceva concret . Am dat in judecata cu ani in urma o instituite a statului roman ( actiune civila) in legatura cu dosarul de pensie care nu a fost facut cum trebuie Tribunalul Bucuresti unde a ajuns dosarul a dispus o expertiza contabila desigur cu acceptul meu de plata a expertizei si care nu s-a mai facut pt ca nu a fost lasat expertul sa intre in arhiva institutiei sa consulte statele de plata si alte acte financiare ( nu documente secrete sau mai stiu ce altceva ) etc. Dosarul s-a judecat in final fara aceasta expertiza si normal ca am pierdut procesul in conditiile astea cu brio si apoi am dat in judecata institutia respectiva la CEDO , care dupa ce au trecut vreo 2 ani mi-a raspuns ca au preluat dosarul l-au studiat si vor da o solutie in dosar Dupa 5 ani de asteptare am revenit cu o intrebare la CEDO referitor la soarta dosarului meu si dupa inca 4 luni am primit raspuns scris de la CEDO ca aceasta cauza nu e de competenta lor ( choar daca era vorba de o judecata nedreapta- fara expertiza financiara edificatoare repet DISPUSA DE TRIBUNAL- si ca dosarul se claseaza. Mentionez ca nu era vorba de nimic politic ci de recunoasterea unor ani si a unor drepturi financiare rezultate din statele de plata. Nimic altceva……doar pt repararea modului de calculul (gresit) facut si nerecunoasterea unor OUG aparute intre timp.
De atunci sa nu mai aud de CEDO in vecii vecilor Mentionez ca adresa era semnata tot de un judecator roman de la CEDO.!!!
In concluzie nici eu nu mai am incredere in acest CEDO sa fie clar.-
Aceasta mafie a jmecheroilor din ue, cu reprezentanti de seama in Romania ,au avut grija ca tara noastra sa fie jefuita tot de cetateni romani,parveniti in functii inalte cu ajutorul camarilei din UE ; la fel , interesele jmecheroilor din ue au fost aparate tot de unii cetateni romani ajunsi in functii de mare decizie si sistinuti cu agresivitate de acei jmecheroi din ue 1
Amintiti-va cu cata agresivitate au sustinut-o pe keovesi , acei jmecheroi din ue, desi erau inregistrate foarte multe abuzuri ale unor procurori .din institutia patronata de ea ,cu acordul ei !
-
De obicei un proces la CEDO dureaza intre 5 si 7 ani. Procesul Laurei a durat 2 ani.De ce?Corectitudine CEDP?Nu, JOCURI POLITICE MURDARE.Cam asta este CEDO, naivilor care crrdeti in aceasta institutie
-
-
Am inteles ! nu ti prieste viata actuala in interiorul E.U. drum bun spre mama rusie , acolo nu te va mai deranja cu nimic mai marii europei , ce va mai place sa haliti rahat in public …..
-
Tot am avut eu vis a vis de tine banuiala ca esti
cretin , acum ai confirmat din plin ca banuielile mele erau intemeiate , daca pt tine acel
Tudorel T. e un domn , asa dupa cum il numesti , clar ca esti retardat , acel gunoi uman ? acel pres de sters pantofii ? acea scrumiera in care Dragnea a aruncat ce a vrut in ea ???? tu il numesti domn ? mars in mm si n plm de oligrofent …inseamna ca Viorica pt tine a fost o mare academiciana 😂😂😂 Doamne ca multe gunoaie PSD ste pe lumea asta mai exista -
Mai botux in pwla ! cum naiba poti manca rahat in public si sa te mai si simti fericit ? pai ai uitat mai rahat uman cine intenta procese inventate oamenilor nevinovati ??? comunistii vostri mai rebutule , daca si 10 % din ce minti tu acolo era adevarat , cine naiba o mai numea prim procuror al CE ? cine o mai sustinea si cine o mai ALEGEA ????? mai taratze crude , ai vaga impresie ca europenii au ales o asa , in necunostiinta de cauza ? pai ce spate a avut Kovesi ca sa spui ca s au facut jocuri subterane ? absolut nimic , doar moralitatea ei …. ai uitat mai comunist ordinar , cum i sa intentat proces doar doar reusesc gunoaiele PSD iste sa ii puna bete in roate de a fi aleasa ???? te faci ca ai uitat nu ???? si , ce au reusit sa demonstreze comunistii tai ? absolut nimic , si uite ca D-zeu nu bate cu bata , idolul tau Dragnea a ajuns la inchisoare , prostana de Viorica o fila neagra in istoria tarii , iar PSD sa descreditat complect in fata oamenilor , asa ca nu mai manca rahat ca imputi tot netul
-
Desigur, europenii au ales-o in cunostinta de cauza pentru serviciile aduse unora dintre acestia , prin faptul ca firmele straine in Ro, au fost protejate ,in timp ce firmelor romanesti, petronilor acestora li se faceau dosare penale pe banda rulanta !
Cum iti explici tu ca unii oiropeni aveau atata agresivitate cand o aparau,incat s-au amestecat in mod nepermis in treb urile interne ale Ro ? Aceasta doamna era unealta lor cu care ei isi faceau jocurile in Ro ..Atunci cand Dragnea a inceput sa ceara pentru Ro ,eliminarea dublului standard si respecatrea demnitattii romanilor in UE ,repede l-au umflat !
Ar fi bine sa-ti amintesti ca atat aceasta doamna , a fost propulsata de Turnatorul Petrov ,cat di Makovei , ambele fiind in fapt , agentii cei mai fideli ai lui soros in Ro ! Iti mai amintesti pozele cu acestea alaturi de soros ?
Cam acestea au fost “meritele” doamnei k in a fi propulsata pentru acea inalta functie, merite in favoarea unor tari straine ,nu pentru Ro !Puternic spate a avut si are ,foarte puternic, practic a fost extrasa , prin acordarea acestei functii, astfel incat sa nu fie trasa la raspundere de SSIIJ
-
Tari capete aveti: de 30 de ani dati cu capetele-n zid, dati macar mai tare!
-
-
PSD-istilor voi sunteti autorii morali ai acestei nedreptati, , iar CCR anexa ce a executat actiunea prin decizia definitiva si irevocabila
„Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”
Practic, prin CCR ati fortat mana presedintelui, acuzand-l de nerespectarea institutiilor din stat.
Tradatorilor, ehei… uite ca a venit nota de plata. Nu am uitat miseliile voastre 😛
Iar acuma, postacii psd urmeaza sa se puna la munca. nici nu vreau sa ma gandesc ce injuraturi colorate mai inventati. aa, nu stai, sunt ‘vorbe de duh’, nu injuraturi 😀
-
Bai ridiche, du-te si te arunca in Mures ! Esti varza,dar galben infocat !
-
tot la culoarea rosie iti sta mintea 🙂
-
Galben e culoarea primaverii te deranjeaza
-
-
Stoianov, de cate ori trebuie sa ti se spuna ca esti un bow? Numai boii vad doar rosu iar cand vad aceasta culoare fac bale la gura.Ai grija sa nu mai faci si altceva inafara de bale (posibil crize)
-
Tu esti din seria alora “cand n-ai argumente, o dai cu insulte”
am preconizat ca o sa le colorezi 😀
daltonistule, ce culoare are ridichea?
a stai, uitasem ca tu esti retardat si idiot cu IQ subunitar, nu daltonist
-
puie msd
-
puie mă-ta.
De acord cu prima postare. Exact asa e, o alta dovada a colonizarii. Adica CCR poate fi influentata politic dar CEDO ba? Aia nu-s oameni ? Sunt alesi tot politic prin vot in PE deci majoritatea de acolo decide, majoritatea care a si luat-o pe Kovesi de buna dupa ce aici rata de succes a ei a fost de 33%, eficienta maxima, adica 2/3 din cei la care DNA sub conducerea ei le-a facut dosar au fost declarati nevinovati sau acuzatiile considerate nefondate in instante, astea sunt cifre verificabile nu povesti. Sa nu uitam cu cata emfaza strigau #rezististii “DNA sa vina sa va ia” , au fost distrusi oameni onesti de rapandula aia criptosecurista pusa acolo de Basescu sa-i ”epureze”adversarii . In al doilea rand CEDO nu are competenta sa se pronunte asupra deciziilor Curtilor Constitutionale a niciunei tari europene. Asta-i in competenta CJUE de la Luxemburg. Interesant e si cu cata celeritate au decis CEDO pe timp de pandemie cand cetatenii simpli stau cu anii sa-si caute dreptatea. Doar niste obnubilati mental spalati pe creier nu vad sau altii platiti cu bitcoin s-ar face ca nu vad aceste evidente. Bine ar fi sa fie chestiile astea combatute si cu argumente nu doar prin limbaj colorat.
-
ai omis intentionat ca abuzul in serviciu a fost dezincriminat de PSD-ALDE si toate dosarele penale ce contineau aceasta infractiune au fost practic desfintate.
-
Paradoxal abuzul in serviciu nu a fost desfiintat ci (surpriza) legislatia a fost ajustata dupa cerintele CEDO, asta e alta manipulare pt “activisti”. Daca le ai cu legile vezi daca CEDO are competenta sa se pronunte asupra decizii CCR sau nu.
-
Dna este o mare mizerie , dacă nu l-cercetet pe unul din cei mai corupți și mizerabil din țară, falcă, atunci pe cine a condamnat ???????? cum a putut să scape acest MIZERABIL de această instituție de KĂKAT cu această scursură la conducere ?!?!?!?!?!?!? Cedo e la fel de mizerie !!!!!!!
-
A fost cercetat si gasit nevinovat
Daca ai dovezi dute la procuratura-
care procuratura ??? care justiție româna ?????A ieșit gunoiul multpreanevinovat. Tu chiar esti idiot sa nu vezi Eu stiu sigur multe din mizeriile lui falkone,de fapt e o chestie de notorietate publică. Tâmpit să fii, să nu-ți dai seama de mizertiile pnl și pdl
-
tribunalul internațional de la alba-iulia, l-a gasit Multpreanevinovat, tribunal de kăkat aservit pnl-ului , o organizație antiumanistă… pdl-pnl- băsescu… wermwr, scursuri a societății umane !!!
-
Acum est europatlamentar ales tot de aradeni
-
-
A fost primär ales de cetateni aradului
-
Rodi, multa prostie este in capul tau. Impresionant.
-
A fost ales de dobitoci ca tine si de pocaiti.Du-te la Oradea sau Cluj si vei vedea ce inseamna ca un oras sa aiba un Primar dedicat urbei. Esti mare tampit dl.Rodi
-
-
-
Cine mai crede in pensionarii de la CEDO,o adunatura anacronica lovita de COVID -19.
Doamna cea inalta din mijloc(Iulia Motoc) e judecator din partea Romaniei la CEDO, in CCR a fost numita de domnul din stanga pozei care a numit-o si pe Kovesi https://selectnews.ro/iulia-motoc-a-lansat-moda-urzeala-tronurilor-la-ccr/ … eu nu cred in coincidente, alea sunt pentru #rezist. Tatal meu are pe rol la CEDO un dosar care a fost depus in 2015, nefinalizat nici pana astazi.
-
Adevar graieste gura pacatosului! Nu intelegeam de ce esti asa pornit impotriva CEDO.
-
Cat timp dpdv celeritate pt unii e muma pt altii ciuma da. Nu as fi discutat solutia daca ar fi fost data in timp decent dar se pare ca pt cetateni simpli nu se grabesc asa. Mai sunt destule cazuri cand au dat solutii post-mortem la batrani care au murit asteptand sa li se faca dreptate
-
cucuveaua kovesi cea care a protejat securistii din sri …o tara gunoi rromania!
-
bozgore, ti-i ciuda ca nu a aparat sefii tai din iudemere…
Vuplea cand n-ajunge la struguri zice “ah las ca oricum sunt acri”. Vezi ca iese aparatu de tensiune din scala 😛 -
Te rog NU mai jigni aceasta tara ! Daca e cineva de vina pentru
multele probleme, aceia sunt tradatorii si escrocii ,dar sa stii ca sunt MULTI OAMENI DE BUNA CALITATE IN ACEASTA TARA Ca teritoriu, Romania este poate cea mai frumoasa din Europa ! Romanii de calitate si de buna credinta ,niciodata nu vor jigni o alta tara sau pe alti cetateni !E drept , sunt si multe uscaturi,dar in considerarea celor de buna calitate,haide sa ne respectam !Cu stima, Caly
Asa sant eu esti invidios?🤣🤣🤣🤣
Din păcate, vorba unui președinte gureș, atit UE cit si CEDO devin expresia cea mai pertinenta a teoriei brejneviste privind suveranitatea limitata,prin care URSS a condus Europa de est,și nu numai.Cine spune ca istoria nu se repeta ??
Galben e la mijloc pe steagul Romaniei
Caly fiu de curva !!! mai rahat uman cu pretentie de biped !!! explica ce abuzuri a facut Kovesi ??? mai retardule , ma pis pe tine si pe stimabilul tau domn mare membru al comisie din …Papua noua guinee , mai cacatule !!! daca Kovesi a incalcat constitutia dupa cum latri tu acolo ca
ma ta la pwla , cum de nu au reusit PSD istii tai s o dovedeasca ? cum de nu au reusit sa o faca sa raspunda penal pentru presupusele incalcari ale legii ? mars in motii ma ti de retard ca ti pute gura a canal de la 1000km Dar na , fiecare oras cu bufonul lui , la noi , caly prostul targului trebuie sa pupe in dos stapanii de la Bucale ca sa primeasca osul promis …
-
e bunoaca m^tha ,in special la oral ! tu doar ai anal-izat-o?
Nu prostiti poporul cu televizorul!
consecintele se vad aici