Nemţii au dominat meciul în întregime, având o posesie de peste 80 la sută în prima repriză, cu 7 – 1 raportul şuturilor spre poartă.
Japonezii au marcat primii, în minutul 8, dar golul a fost anulat pe motiv de offside.
După o primă suspiciune de penalty, neconfirmată de VAR, în minutul 26, Germania a deschis scorul, de data aceasta dintr-o lovitură de pedeapsă, transformată de Gundogan, în minutul 33.
Nemţii au continuat să domine jocul şi pe finalul reprizei au marcat din nou, prin Kai Havertz, însă şi acest gol a fost anulat, tot pe motiv de offside.
În minutul 60, Gundogan a fost aproape de a face dubla, şutul său din apropiere nimerind bara.
Portarul nipon Shuichi Gonda şi-a început reprezentaţia din repriza secundă cu două prime parade, la ocaziile lui Hofmann şi Gnabry.
Japonia începe să dea semne de revenire, cu două faze periculoase. Nemţii scapă după o intervenţie excelentă a lui Neuer şi un şut peste a lui Sakai.
Egalarea a venit în minutul 75, când Ritsu Doan a fost la locul potrivit, trimiţând în plasă mingea respinsă de Neuer, după un atac susţinut al niponilor.
Lovitura de graţie a fost dată de samuraii japonezi în minutul 83, când Ko Itakura l-a executat pe Neuer, cu un şut pe colţul scurt, după o acţiune solitară.
S-a încheiat 2-1 pentru Japonia, după ce Gonda şi-a salvat echipa de la egalare cu mai multe intervenţii succesive, în minutele în care ofensiva germană l-a avut în careu chiar şi pe portarul Neuer.
SURSA: MEDIAFAX
Citiți principiile noastre de moderare aici!