ARAD. Pe lângă problemele iscate după înfrângerea cu Gaz Metan, la UTA a mai apărut o „sămânță de scandal”, între Passaglia și club, de astă dată. Cum stau lucrurile, oficial: după cantonamentul din Antalya, jucătorului argentinian i s-a făcut, subit, dor de casă. Ca prin farmec. Așa stând lucrurile, Passaglia a cerut conducerii clubului rezilierea contractului pe cale amiabilă. Nici vorbă de ceea ce a declarat Laszlo Balint, cum că ar avea probleme contractuale. Probabil, antrenorul nu a dorit să intre în amănunte, însă putea să spună că nu e treaba lui.
UTA nu-i dă drumul
Din informațiile noastre, lucrurile stau cam așa: Conducerea clubului l-a anunțat pe Laszlo Balint că nu este de acord cu rezilierea contractului, iar până jucătorul nu-și revizuiește atitudinea, nu va mai fi convocat la niciun meci, va sta în tribună. Se poate ajunge chiar la excluderea din lot, urmând ca jucătorul să se antreneze cu juniorii sau singur, cu un antrenor pus la dispoziție de club. Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Tomozei, care s-a pregătit cu Dinu Donca.
Care sunt argumentele celor de la UTA? Au investit în jucător, iar acum el vrea să plece. O poate face, dacă despăgubește clubul. Adică, dacă își cumpără plecarea, așa cum fiecare jucător vrea ceva de la club, dacă e îndepărtat înainte de finalul contractului.
Așadar, lucrurile sunt destul de clare, mai ales că UTA este dispusă să aștepte până jucătorul revine la sentimente mai bune față de club. Oarecum, ciudat, dar noi mai bănuim ceva…
Unde pleacă?
Passaglia vrea reziliere pe cale amiabilă, la zi. Deci, să fie liber, dacă se poate de ieri. Însă, cei de la UTA mai știu că fereastra perioadei de transferuri se încheie abia pe 14 februarie. Dacă argentinianul dorește să se transfere la o altă echipă din România, iar plecarea acasă e doar un alibi? Conducătorii clubului se feresc de acest aspect, așa că – până la 14 februarie – jucătorul rămâne la UTA. Apoi, vom mai vedea.
Nici în Argentina
Din câte le-a spus celor de la UTA, Passaglia ar vrea să continue să joace în Argentina, dar arădenii nu sunt de acord nici cu transferul la vreo echipă din America de Sud. Va fi interesant cum se va finaliza acest diferend.
Trimite articolul
XAsa ne trebuie ca avem jucatori platiti la zi cu tot cu salari prime bonusuri si tot felu adica conditi ne miram ca vin echipe care nu au jucatori platiti cu lunile ultima echipa si nu numai care ne bat si ne iau puctele.nu zic ca doar jucatori nostri sunt vinovati.vinovati sunt si cei din conducere pentru ca inteleg sa dai bani si oportunitati dar si tu ca si club trebuie sa ceri.de exemplu pananu se ajunge in play-off nu mai dam bani de salari.
-
Ai perfectă dreptate, trebuie cerute obiective realizabile ptr.acei bani și sancțiuni pentru nerealizarea lor. Cu puțină figurație în teren așteaptă salariul.
Cam asa a fost si cu Lorenzi in liga 2.
Voi chiar nu înțelegeți ca vestiarul este rupt in doua de plecările obsesive pentru comisioane in fiecare pauza competițională? Și de infatuarea și fixurile lui Balint?
Unii jucatori abia așteaptă sa plece, alții joaca pe vârfuri sa nu și-l ridice in cap pe Mister… passaglia nu mai vrea, Erico și inca 2-3 așteaptă cu bagajele făcute sa li se termine contractul….
Asa se întâmpla când nu ai conducere… totul nu se trage de aici – lipsa conducere!
Da inutilul Dangubić cand pleaca?
Este plina livada..de Mar..de multi altii acumpi
Conducere f.slaba la UTA si uite ce patim cu Passaglia care merit aspru pedepsit daca el crede ca ne-a gasit mari prosti….Sa plece naiba….,dar sa nu ne asteptam ca HREZDAC sa ne poata ajuta ca are probleme cu un picior,precum HLISTEI care are menisc si toata viata lor vor juca cu teama de o noua accidentare…….Cu cativa ani buni in urma RAPIDUL ne-a ademenit si luat pe DUMITRU TARTAU si nicioddata Hlistei si Jorza numai trebuie reprimiti la UTA dupa ce au dansat contra utei cand ne-au batut ei prin 2 goluri..(la Bucuresti)…Nu trebuie sa avem sperante mari la tucirii giulesteni,dar meciurile de acasa cu Sepsi si Dinamo sunt crucialle,sa nu fin collega de retrogradare a Clinceniului……!BALINTE esti depasit totall si scoate din echipa pe Iacob ca E PORTAR DE JUDETEANA….Adormiti neputinciosil,poate va treziti…..!