ARAD. UTA Arad continuă campania de achiziții cu Desley Ubbink. Are 28 de ani și vine de la ultima clasată din campionatul Poloniei. Olandezul este „un mijlocaș ofensiv, profilul de jucător pe care Gyuszi l-a cerut cu insistență și care cred eu că a lipsit la UTA în sezonul precedent. Sunt convins că îi va încânta pe suporteri, acel număr 10 autentic”, l-a descris impresarul Bogdan Apostu.
Ubbink este născut la Roosendaal, are 1,80 metri și a evoluat pentru echipa sub 21 de ani a RKC Waalwijk. În 2014 a mers în Kazakhstan, la Taraz, apoi la Shakhter Karaganda. În perioada 2017-2019 a evoluat pentru AS Trencin (Slovacia), la care s-a remarcat în special prin pasele decisive. În ultimul sezon a jucat la Podbeskidzie Bielsko-Biala, care a retrogradat.
Polivalent
Jucătorul olandez este cotat la 200.000 de euro pe transfermarkt.com și poate juca pe alte posturi.
„Poziția mea de bază este cea de număr 10, dar pot să joc și ca număr 8. Am mai jucat și înainte pe extremă, cu rol liber, nu ca o aripă tipică. Obiectivul meu aici este să arăt tot ce am mai bun, să ajut echipa, să lupt pentru club. Să sperăm că vom face un sezon frumos și că vom lupta pentru cel mai bun loc pe care putem să-l obținem.
Sunt bucuros să fiu la acest club istoric din România. Au un stadion foarte frumos și fani foarte buni. Știu că UTA are o istorie mare, că a învins Feyenoord, a trecut mult, dar știu. Despre campionatul românesc știu că vor să joace fotbal, jocul tehnic este pe stilul meu”, a declarat Ubbink la prezentarea sa.
Olandezul a acceptat să se încadreze în plafonul salarial de la UTA.
„Mi-era greu să cred că un astfel de jucător poate ajunge în România pe un salariu care să se încadreze în plafonul salarial de la UTA. Financiar a făcut un pas în spate pentru că are încredere în el. Știe că România poate fi o rampă de lansare importantă pentru fotbalul mare din străinătate. Eu sunt convins că va fi un câștig important pentru echipă”, a spus Apostu.
Atacanții se lasă așteptați
„Ușor, ușor construim un lot competitiv, care să își dorească să obțină mai mult decât s-a obținut sezonul trecut. Eu mi-am dorit să construim un lot care să ne dea soluții, în care să existe acel spirit de concurență, de competiție între jucători. Au sosit jucători de calitate care vin cu o atitudine foarte bună. Sper să reglăm foarte repede toate aspectele care țin de integrarea jucătorilor în ceea ce-mi doresc eu din punct de vedere tactic”, a spus și antrenorul Laszlo Balint care nu exclude ca Ubbink și Roger să joace împreună.
Tehnicianul „Bătrânei Doamne” a explicat de ce durează mai mult pentru aducerea unui atacant.
„În principiu, ar fi nevoie de doi atacanți. Este extrem de greu, nu de identificat. Un atacant bun care să producă impact imediat la nivelul lotului și al jocului nostru nu este deloc ieftin. Acești atacanți așteaptă variante mult mai bune la începutul perioadei de transferuri. Indiferent cât am insista noi, trebuie să ne întindem atât de mult cât ne permite plapuma. Nu putem să depășim anumite limite, dar sper din tot sufletul ca până la sfârșitul săptămânii să putem să semnăm cu măcar cu un atacant și să plecăm în cantonament cu 90% din lot deja definit”, a adăugat Balint.
Trimite articolul
XSuccesul în transferuri e în mare parte echilibru financiar Degeaba te bagi la cheltuieli , dacă nu poți plăti. Când ajungi acolo pleacă și aia ieftini. Vezi Dinamo
Pe vremuri, UTA avea marea majoritate a jucatorilor din pepiniera proprie. Cu ei a castigat de cateva ori Campionatul.
Acum – o armata de mercenari, care azi sunt, maine nu. jalnic s-a ajuns.
-
Zau asa, UTA are pepiniera, Miculescu, Isac, dar se ridica la valoarea lu astia? cam nu!
Atacantii vin dupa ce se incheie CE.Sunt ceva rezerve pe la Macedonia,Ungaria,Ucraina,etc.